duminică, august 25, 2019
Acasă > Politica > DNA solicită aviz pentru urmărirea penală a miniștrilor “Microsoft”

DNA solicită aviz pentru urmărirea penală a miniștrilor “Microsoft”

Procurorul general al Parchetului ICCJ a trimis ministrului Justiţiei, preşedintelui şi Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul celor nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit fapte de corupţie, în cazul licenţelor Microsoft.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul general Tiberiu Niţu, în baza dispoziţiile articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, a articolelor 12 şi 19 din Legea 115/1999 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

  • senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;
  • deputatul Valerian Vreme – pentru abuz în serviciu;
  • senatorul Petru Șerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de:

  • Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;
  • Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;
  • Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu;
  • Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani;
  • Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Sursa text: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *