Dobrogea și turcii crimeeni

Turcii și tătarii din Crimeea sunt din nou subiect dezbatere la Constanța. Musulmanii din Dobrogea, alături de consulul Turciei la Constanța  s-au reunit la Universitatea Ovidius într-o conferință care a avut ca temă ,,Dobrogea și turcii crimeeni ‘’.

Printre invitații conferinței în care s-a dezbătut istoria musulmanilor în ansamblu, dar și a celor din Peninsula Crimeea, s-au numărat Ambasadorul Extraordinar al Turciei la București, și consulul Turciei la Constanța.

„În România și în special în zona Dobrogei, turcii și tătarii trăiesc de secole în pace și armonie cu vecinii lor români. Ei reprezintă componenta de bază a relației de prietenie dintre țările noastre.  Este important ca turcii și tătarii, această conexiune importantă dintre țările noastre, să fie uniți și să acționeze împreună, sprijinindu-se reciproc.” a declarat  Ömür Şölendil, ambasadorul Turciei la București.

Deși conferința a fost plănuită încă de dinainte ca situația din Crimeea să degenereze, discuțiile despre etnicii musulmani au fost cu atât mai mult folositoare.

„Tătarii crimeeni sunt urmașii populației de origine turcă care au trecut prin peninsula Crimeea timp de 1500 de ani. Ei sunt populația băștinașă a Crimeei.” a mai precizat profesor universitar doctor Hakan Kirimili.

Evenimentul a fost organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Centrul Cultural Turc, în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România și Asociația Culturală ,,Kemal Ataturk”.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *