Dosare penale pe numele unor şoferi din Năvodari şi Ovidiu

Lipsa de responsabiliate a unor şoferi isi face simţită prezenţa chiar si in actualul context epidemiologic din ţara noastră.

La data de 14 martie a.c., în jurul orei 11.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Ovidiu au identificat un bărbat, de 59 de ani, care a condus un autoturism pe strada Albatros din satul Poiana.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză figura în baza de date cu permisul de conducere reţinut.

La data de 14 martie a.c., în jurul orei 17.30, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Frunzelor din Năvodari, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, la data de 14 martie a.c., în jurul orei 17.45, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Rurală Cogealac au identificat un tânăr, de 19 ani, care a condus un autoturism pe strada Oltenilor din satul Sinoe, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauze, poliţiştii au întocmit dosare penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *