Acasă > Politica > Dragnea cere audierea lui Ponta în dosarul Referendumul

Dragnea cere audierea lui Ponta în dosarul Referendumul

La ieşirea de la audierile în Dosarul Referendumului, Liviu Dragnea a declarat că a solicitat ca şi Victor Ponta să fie audiat. Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat astăzi la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), pentru a fi audiat în dosarul Referendumului.
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *