Acasă > Administratie > Dragnea despre Mazăre: E interesat, cred că îl doare fundul cât a stat pe scaun

Dragnea despre Mazăre: E interesat, cred că îl doare fundul cât a stat pe scaun

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, care a asistat la o dezbatere despre regionalizare, a declarat că, deşi nu-i stă în caracter să asiste la astfel de conferinţe, subiectul l-a ţinut în sală, Liviu Dragnea, care a prezidat şedinţa, spunând că probabil pe Mazăre l-a durut fundul de cât a stat pe scaun.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a organizat, vineri, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa, o dezbatere publică privind procesul de regionalizare-descentralizare, prezidată de vicepremierul Liviu Dragnea împreună cu oficialii locali.
La şedinţă a fost prezent şi primarul Radu Mazăre, care a ţinut însă să spună, chiar în cuvântul de deschidere, că nu-i plac astfel de întruniri.
“De obicei, nu este o plăcere pentru mine să particip la asemenea gen de întruniri, de conferinţe. Mi se par lungi şi plicticoase. Anoste. Aceasta nu cred că va fi una plicticoasă, dar sper din tot sufletul să nu fie o şedinţă lungă”, a declarat Radu Mazăre în deschiderea lucrărilor, care au durat totuşi trei ore.
Primarul Constanţei a stat întreaga şedinţă în sală, fapt consemnat şi de Liviu Dragnea la concluziile finale.
“Prima remarcă este că eu nu cred, şi îl ştiu pe Radu Mazăre de ani de zile, să fi stat atât timp, să amorţească pe scaun, la genul ăsta de dezbatere. Cred că a amorţit complet. Îl doare fundul. Asta înseamnă că e interesat”, a spus Dragnea.
El a fost aprobat de Radu Mazăre, care, la final, a recunoscut că a fost o dezbatere interesantă.
“Dacă mi-am rupt fundul trei ore în şedinţă, ceva ce eu nu fac şi nu îmi stă în caracter, înseamnă că a fost o dezbatere interesantă”, a spus Mazăre.
MDRAP a organizat o serie de dezbateri în plan local pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare.
Până în prezent astfel de evenimente au avut loc la Iaşi, Craiova, Timişoara, Cluj, Galaţi şi Constanţa. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

 

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.