marți, septembrie 24, 2019
Acasă > Social > Drama Mihaelei Franga! Campanie umanitară pentru un suflet de copil

Drama Mihaelei Franga! Campanie umanitară pentru un suflet de copil

Asociaţia „Constanţa mai Frumoasă” şi Crucea Roşie Constanţa organizează luni, 20 iunie, ora 17:00, la Casa de Cultura Constanţa, un spectacol caritabil în scopul strângerii de fonduri pentru ca Maria Mihaela Franga,în vârstă de13 ani, diagnosticată încă de la naştere cu paralizie cerebrală, să-şi poată continua tratamentul şi să poată duce o viaţă cât mai normală. Maria încă nu poate mesteca mâncarea, nu poate alerga, poate merge doar cu gheată ortopedică şi nu poate vorbi. La eveniment vor urca pe scena artiştii: Mircea Cazan, Raluca Sofrone, Lucian Colareza, Rodica Rodion, Alex Florea, Ionuţ Dulgheriu, Liliana Cornilă, Fraţii Adrian, Denisa Ştefania Lucan, New Force of Dance, Amos Band si Ansamblul de dansuri al Comunitatii Grecesti Elpis.

„Maria a beneficiat până în prezent de implanturi cu celule stem în China, în urma cărora a înregistrat progrese semnificative, iar pentru continuarea acestui tratament la clinica din China are nevoie de suma de 38.400 dolari”, a declarat Bogdan Giuglea, preşedintele Asociaţiei „Constanţa mai Frumoasă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *