Elevii din Năvodari, spectacol prilejuit de Ziua Națională a României

1-decembrieCopiii care învață la școala „George Enescu” din Nădodari au organizat un spectacol pentru  marca momentul de la 1 Decembrie 1918, când s-a consfințit Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Elevii și profesorii, îmbrăcați în portul popular, au prezentat momente de muzică, poezie și teatru și s-au prins, precum strămoșii lor, în Hora Unirii.

Data de 1 Decembrie 1918 reprezintă cel mai important moment al istoriei României.

„…Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului”, afirma  academicianul Florin Constantiniu despre semnificaţia istorică a zilei de 1 Decembrie 1918.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *