luni, noiembrie 18, 2019
Acasă > Sport > Eșec usturător în Cupa României

Eșec usturător în Cupa României

CS Năvodari a avut vineri, 6 iunie, un meci de coșmar pe terenul echipei CS Olimpia București. Echipa din capitală, una dintre team-urile din Superliga națională de rugby, și-a demonstrat valoarea și în acest meci de Cupa României, în fața rugbiștilor năvodăreni.

Scorul nu lasă loc niciunui comentariu: 96-6 pentru jucătorii din capitală, care au făcut tot ce au vrut în jumătatea de teren a celor de la CS Năvodari.

Punctele celor de la CS Olimpia București au fost marcate toate din eseuri: 14 eseuri, din care 13 au și fost transformate. Nicio lovitură de penalitate în favoarea celor de la Olimpia, ceea ce arată că pachetul defensiv năvodărean nu a pus deloc probleme adversarilor în acest joc.

Rugbiștii de la CS Năvodari au marcat singurele lor puncte din două lovituri de penalizare.

Practic, în acest meci, valoarea lotului bucureștean și-a spus cuvântul și a arătat că este o diferență mare între echipele din Superligă și cele din Divizia Națională la rugby.

În celălalt meci al zilei în Cupa României, Farul Constanța a zdrobit la rândul ei RCM Galați cu scorul de 102-6!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *