luni, septembrie 23, 2019
Acasă > Sport > Eșecuri în serie

Eșecuri în serie

Formația constănțeană de baschet masculin BC Farul nu reușește să facă față rigorilor primului eșalon. Dobrogenii pierd meci după meci, uneori la diferențe jenante. Așa au stat lucrurile și în etapa a 8-a. Fariştii au jucat în Capitală, cu BC Tg. Mureș. Mureșenii s-au impus fără să forțeze prea mult, cu scorul de 109 – 65. Cele mai multe puncte pentru echipa antrenată de Alexandru Olteanu au fost reușite de Stănescu, 20 și Păun 15. În runda următoare, sâmbătă 23 noiembrie, fariștii vor juca tot în București, în sala Mihai Viteazu, cu Steaua. Este un alt meci în care echipa adversă poate să atingă suta. Șansa formației de la malul mării este că în această ediție de campionat nu retrogradează nimeni, altfel Farul ar fi prima candidată.

R Nicu Dolea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *