Acasă > Social > Evaluarea Națională. Rezultatele înregistrate de absolvenţii clasei a VIII-a, înainte de contestaţii

Evaluarea Națională. Rezultatele înregistrate de absolvenţii clasei a VIII-a, înainte de contestaţii

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională de absolvenţii clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.

Dintre cei 160.468 de candidaţi prezenţi, 135.101 122.158 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%.

839 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93%: 160.468 candidaţi prezenţi (dintr-un total de 172.531 de candidaţi înscrişi).

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidaţi (83.9%), iar 4.587 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 de candidaţi (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).

7 (şapte) elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestaţiile pot fi depuse şi marţi, 23 iunie (între orele 8:00 şi 12:00).

Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.

În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie.

Rrezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.
Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea naţională şi respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afişată după finalizarea contestaţiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *