Acasă > Eveniment (Page 2574)

Premieră: executor trimis în judecată după ce a confiscat şi vândut ilegal 10 utilaje

Afaceristul Mugurel Pană, patronul SC Analog Trans SRL din Ovidiu, a fost scos de sub urmărire penală de către procurori în dosarul în care se presupune că baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu a fost prejudiciată, după ce i s-au livrat materiale de construcţie de proastă calitate, facturate însă

Citește toată știrea

Nebunie la Mangalia. S-a schimbat din nou primarul

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, a intervenit, ieri, pentru a dezamorsa starea de incertitudine de la Primăria Mangalia şi a notificat Consiliul Local Mangalia cu privire la anularea unor hotărâri nelegale. Mai exact, Palaz a cerut anularea hotărârilor 139 şi 140/2011 privind schimbarea din funcţia de viceprimar al Municipiului

Citește toată știrea

Primarul Matei, Moş Crăciun pentru copiii de la Creşa nr. 20 din Năvodari

Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a participat, astăzi, la o acţiune organizată de conducerea Creşei nr. 20 din localitate, eveniment la care în rolurile principale au fost chiar micuţii care învaţă primele poezii şi cântece. Edilul a fost mesagerul lui Moş Crăciun aducând daruri celor 62 de copii înscrişi la

Citește toată știrea