luni, 10 august 2020
Acasă > Administratie > Falezele din Limanu intră în reabilitare

Falezele din Limanu intră în reabilitare

După ce şi-a făcut bilanţul anului care s-a încheiat, administraţia publică locală din Limanu a început să îşi facă calcule pentru 2016. Potrivit edilului local, Nicolae Iustin Urdea, cele mai ample proiecte ce se vor efectua în cele mai sudice localităţi de pe litoral vor viza asfaltarea drumurilor afectate de lucrările de canalizare, dar şi reabilitarea iluminatului public şi extinderea sediului administrativ al comunei Limanu.

Asfaltarea ar fi prioritatea numărul 1 a comunei, mai ales că, spune primarul zonei, drumurile sunt grav afectate, mai ales în satul 2 Mai.

Proiectul de aducţiune de gaze naturale, alături de canalizare şi reabilitarea iluminatului, mai ales în zonele turistice, sunt lucrări ce se vor derula pe tot parcursul acestui an.

O noutate o constituie înfiinţarea Poliţiei Locale la Limanu, fapt care implică extinderea sediului primăriei.

Semnale de alarmă pe marginea situaţiei dezastruoase în care se află falezele şi plajele din sudul litoralului au fost trase, în van, de administraţiile locale din zonă. Totuşi, spune edilul din Limanu, Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral ar urma, anul acesta, să ia în calcul cel puţin reabilitarea falezelor din 2 Mai, către Vama Veche.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *