marți, aprilie 23, 2019
Acasă > Social > Falși fizicieni în domeniul oncologiei? Reacția Ministerului Sănătății

Falși fizicieni în domeniul oncologiei? Reacția Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătăţii anunță că nu a identificat nicio sesizare din partea Colegiului Fizicienilor Medicali din România cu privire la nereguli privind persoane care profesează în unităţile sanitare fără drept în domeniul oncologiei şi radiologiei medicale.

Ministerul Sănătăţii precizează că, în decembrie 2018, a primit din partea domnului Marin Bodale o solicitare prin care cere informaţii despre modul de desfăşurare a unui concurs pentru ocuparea unor funcţii contractuale într-un departament din Ministerul Sănătăţii.

De altfel, Ministerul Sănătăţii i-a solicitat domnului Bodale să retransmită sesizarea pe care pretinde că a trimis-o către MS la începutul anului 2017 sau 2018, conform declaraţiilor domniei sale, dar până la această ora nu s-a primit nimic.

În ceea ce priveşte cazurile de falşi fizicieni care profesează fără drept în domeniul oncologiei şi radiologiei, Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că astfel de informaţii transmise în spaţiul public fără o verificare temeinică aduc mari deservicii sistemului medical, precum şi pacienţilor care se află în prezent sub tratament medical.

Ministerul Sănătăţii a verificat situaţia persoanelor prezentate şi nu a identificat nereguli în ceea ce priveşte pregătirea şi activitatea acestora.

Majoritatea persoanelor sunt posesoare de premise CNCAN cu diferite nivele de exercitare.

Mai mult, unele dintre aceste persoane nu mai lucrează din diferite motive în unităţile sanitare, aşa cum fals s-a prezentat (ex concediu de maternitate, contracte pe perioade determinate).

Unul dintre inginerii menţionaţi, care lucrează într-unul din spitalele bucureştene nu este angajat pe post de fizician medical, şi nu lucrează cu pacienţii, aşa cum fals s-a prezentat. Este inginer specializat pe parte tehnică şi asigură raportările în relaţia cu CNCAN.

Din primele verificări, comunicarea Colegiului Fizicienilor Medicali conţine o serie de inexactităţi şi neadevăruri.

Astfel, conform legislaţiei în vigoare, respectiv Ordinului 1272/2006 pentru aprobarea Normelor privind expertul în fizică medicală,

“Art. 7 – Educaţia şi pregătirea profesională a fizicianului medical cuprinde trei nivele:
– Primul nivel. Fizicianul medical debutant trebuie să aibă cel puţin licenţa în fizică sau echivalent (matematică, informatică, chimie fizică, inginerie electronică, electrică sau mecanică etc.).
– Al doilea nivel. Fizicianul medical are pregătire în fizica medicală pe care o dobândeşte prin cursuri teoretice, seminarii, lucru sub supravegherea unui expert în fizica medicală şi practică clinică. Pentru acest nivel este necesar un minimum de 2 ani de lucru ca fizician medical debutant.
– Al treilea nivel. Pentru a deveni expert în fizică medicală, fizicianul medical trebuie să aibă pregătirea clinică sub supravegherea unui expert în fizica medicală minimum 3 ani în plus faţă de cei 2 ani ca fizician medical debutant, să aibă un grad universitar sau echivalent superior, masterat sau doctorat, în domeniu, să aibă absolvit un curs de radioprotecţie postuniversitar avizat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, de nivel 3, potrivit unuia sau mai multor domenii, şi să fie posesor al unui permis de exercitare nivel 3, emis de CNCAN pentru expert în fizică medicală pentru domeniul corespunzător.”

Subliniem încă o dată şi solicităm verificarea temeinică a oricăror informaţii apărute în spaţiul public pentru a nu induce nesiguranţa şi neîncrederea pacienţilor în sistemul de sănătate şi profesionalismul celor care practică, transmite Ministerul.

Sursa: Comunicat Ministerul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.