„Fantoma” nu a ajuns încă în România

Având în vedere informaţiile recente, apărute în mass – media, cu privire la disponibilitatea pe piaţă a unui nou tip de drog, numit „Fantoma”, Agenţia Naţională Antidrog face următoarele precizări:

–          Specialiştii din domeniul reducerii ofertei de droguri nu au identificat, până în prezent, acest tip de drog.

–          Combinaţia de substanţe invocată (metamfetamină, ketamină, PMA – para metoxy amfetamină) nu a fost pusă în evidenţă în analizele de laborator realizate de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul I.G.P.R. În cadrul activităţilor specifice au fost identificate şi analizate comprimate având logo „fantoma”, de culoare albastră, conţinutul acestora fiind doar MDMA (de tip ecstasy), fără a exista altă substanţă în compoziţie.

–          Monitorizarea indicatorilor medicali (urgenţe medicale ca urmare a consumului de droguri, admitere la tratament) nu a evidenţiat cazuri care să fi solicitat servicii de asistenţă medicală, psihologică sau socială ca urmare a consumului acestui tip de drog.

Agenţia Naţională Antidrog concluzionează că, până în momentul de faţă, nu există indicii privind existenţa acestei combinaţii de substanţe, în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *