Fermierii cer reducerea TVA-ului pentru lapte

  •  
  •  
  •  
  •  

Reducerea TVA la produsele lactate ar putea fi soluţia împotriva evaziunii fiscale şi o mană cerească pentru fermierii români. Este propunerea crescătorilor de vaci de la noi din ţară. Ea vine în contextul în care şi premierul Victor Ponta a anunţat că se gândeşte serios să micşoreze taxa pe valoare adăugată la toate produsele. Ministerul Agriculturii nu a găsit până acum o soluţie care să îi ajute pe fermieri, cere însă sprijin din partea patronatelor.

Premierul a anunţat la începutul şedinţei de Guvern de ieri, că principalul obiectiv al executivului în acest an va fi reducerea TVA la toate produsele începând din 2016.

Industria laptelui din România este la un pas de faliment. Aproape o treime dintre fabricile de lapte s-au închis anul trecut.

Piaţa a fost invadată de produse lactate mai ieftine, aduse din alte state comunitare. Mai grav este însă că de la 1 aprilie 2015, Uniunea Europeană va elimina cotele de lapte. Asta înseamnă că fiecare stat membru va avea voie să producă oricât va dori, iar fermierii români riscă să dispară de pe piaţă.

Ultimele date arată că un român consumă 12 litri de lapte, anual, în timp ce media europeană depăşeşte 30 de litri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *