sâmbătă, noiembrie 16, 2019
Acasă > Stiri importante > Festivalul Antic de la malul mării a ajuns la final

Festivalul Antic de la malul mării a ajuns la final

Scenele desprinse parcă din filmele istorice s-au petrecut la Constanța, sub ochii tuturor celor care au ținut să participe la primul Festival Antic desfășurat pe litoralul Mării Negre. Timp de trei zile, centrul istoric al Constanței a căpătat patina vremurilor demult apuse prin prezenta dacilor și romanilor îmbrăcați în costume autentice și înarmați cu sulițe și paloșe, exact ca cele folosite în urmă cu mii de ani. În ultima zi a festivalului, parada cuceritorilor romani a adunat sute de turiști și localnici pe străzile din vechea cetate Tomis.

 Pentru organizatori a fost o provocare să reitereze cele mai ilustrative scene istorice și totodată să reușească să redea autenticitatea vremurilor din trecut. Corina Martin, preşedintele Asociației Litoral Delta Dunării, a declarant că  “Ne bucuram ca am reusit sa aducem publiculuio larg, atat constanteni cat si turisti, din toata tara, un eveniment care pentru prima data la Constanta, a adus un caracter istoric, a reinviat vremurile antice ale cetatii Tomis.  Am avut alaturi de noi daci, romani, sarmati, am avut-o pe Tomiris, cea care a întemeiat cetatea Tomisului, dar și pe Constantia, cea care a dat numele actual al orasului, sora imparatului Constatin cel Mare.”

 “Eu sunt una dintre capetenia dacilor, ce a fost ales la conducerea adunarii. Publivul a stat cu noi ore in sir, au fost avizi de istorie, de a invata lucruri noi, de a vedea cum se fac oalele din lut, a vedea cum se gateste, a vedea cum se sta in tabara si a proba diferite piese de echipament. “, povesteşte  Marius Ardeleanu, unul dintre participant.

În toate cele trei zile de festival, activităţile au fost derulate cu sprijinul asociaţiilor de reconstituire istorică, partenere în proiect.

Turiștii și localnicii au primit cu entuziasm inițiativa și s-au bucurat că au putut lua parte la primul festival de acest fel. Cei mai fericiți au fost copii, vrăjiți de atmosfera specială a festivalului și de costumele extrem de sugestive ale strămoșilor.

Încheierea festivalului a fost marcată de ceremonia de stingere a Flacării Tomisului și predarea torței custodelui orașului, cu promisiunea ca anul viitor Festivalul Antic să dezvăluie noi scene spectaculoase din istoria și cultura strămoșilor României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *