Fost aliat, actual critic…

  •  
  •  
  •  
  •  

Parteneri politici cu liberalii atât în Alianţa de Centru Dreapta, cât şi în Uniunea Social Liberală, conservatorii constănţeni au fost chiar găzduiţi, pentru o perioadă, într-un sediu al PNL. Însă, odată cu destrămarea USL, fiecare formaţiune acţionează şi apreciază activitatea foştilor aliaţi conform poziţiei deţinute: la putere sau în opoziţie.  Invitat în emisiunea Radiografia Zilei, consilierul judeţean Ciprian George Ulmeanu, membru al Partidului Conservator, a afirmat că, în prezent, reprezentanţii PNL din Consiliul Judeţean Constanţa fac opoziţie de formă.

“Ciprian George Ulmeanu, consilier judeţean:  Sigur că întotdeauna am colaborat bine, după ruperea USL nu mai avem aceleași opțiuni la voturi. Dumnealor se opun mai des, se abțin.

Mihaela Ciorbaru:   De acord, se abțin sau se opun, în schimb dumneavoastră cum vedeți această atitudine, ca o manifestare, ca o demonstrație a faptului că sunt actualimente în Opoziție, sau, într-adevăr, atitudinea lor este argumentată.

Ciprian George Ulmeanu, consilier judeţean:  Uneori am senzația că fac opoziție doar pentru a face opoziție, pentru că, dacă stăm să ne gândim, majoritatea în Consiliul Județean este formată din consilierii PSD, deci , ori că ar vota împotrivă, ori că nu, este același lucru.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *