Acasă > Eveniment > Fostul puşcăriaş care l-a agresat pe Bocai, cercetat de Parchet

Fostul puşcăriaş care l-a agresat pe Bocai, cercetat de Parchet

Incidentul care a avut loc în faţa sediului Poliţiei din Ovidiu, în care primarul Dumitru Bocai a fost lovit cu pumnul în gură, se lasă cu dosar penal. Agresorul Ion Gavrilă, cunoscut în comunitatea locală sub porecla de Boboneţ, a fost chemat la Parchet pentru a fi audiat de procurori, pentru a da explicaţii despre gestul său. Noi am întocmit dosar de cercetare penală, care a ajuns deja la procuror. Momentan, agresorul este cercetat pentru loviri sau alte violenţe, ne-au declarat surse din cadrul Poliţiei Ovidiu. Reamintim că ieri după-amiază, în timp ce candidatul PNL la Primăria Ovidiu, Ciprian Hanganu, îşi lansa candidatura, actualul primar Dumitru Bocai a fost lovit cu pumnul în gură de către Gavrilă, cu care avusese o altercaţie pe stradă, cel din urmă înjurându-l şi ameninţându-l pe primar de faţă cu lumea. Edilul s-a dus să-l reclame, iar în faţa sediului Poliţiei s-au îmbrâncit reciproc, iar Gavrilă nu a ezitat să-l lovească pe Bocai. De precizat că Ion Gavrilă, zis Boboneţ este recidivist, în urmă cu mai mulţi ani executând o pedeapsă cu închisoarea pentru furt calificat.

Facem precizarea că, în momentul de faţă, primarul Dumitru Bocai este internat în spital, după ce aseară a ajuns la Urgenţă, urmare a incidentului în care a fost implicat.

Sursa: www.replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *