miercuri, noiembrie 20, 2019
Acasă > Social > Fructe și legume stricate, comercializate în marile magazine. ANPC a aplicat amenzi de peste 1,75 milioane de lei

Fructe și legume stricate, comercializate în marile magazine. ANPC a aplicat amenzi de peste 1,75 milioane de lei

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au demarat, săptămâna aceasta,  a doua etapă a campaniei naționale de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în marile lanțuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros.
În urma controalelor derulate în prima etapă a acestei tematicii naționale a ANPC, care s-a desfășurat în perioada 18.02-28.02.2019, în toate judeţele ţării şi în Bucureşti, s-au înregistrat următoarele rezultate:
-Au fost controlaţi 1.124 operatori economici, din care la un număr de 654 (58%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare;
-A fost verificată o cantitate de 623 tone de fructe şi legume proaspete, din care 177 tone ( 28,4 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Controalele desfăşurate au depistat legume și fructe nesortate, cu porțiuni alterate, consistență moale, deshidratate, afectate de putregai, cu tăieturi, citrice – mandarine, grapefruit alb, clementine  care prezentau modificari organoleptice de culoare, consistență, alterate, improprii consumului uman, în judetele Dolj, Olt și Mehedinți.

Au fost constatate abateri privind comercializarea de banane, clementine, pepene verde, pomelo, sfeclă roșie, păstârnac, roșii și roșii-cherry, cartofi albi, rodii, mere roșii și verzi, gutui, ceapă, clementine, kiwi, usturoi, varză, cartofi dulci, avocado, lămâi, dovlecei, ardei gras, ridichi roșii cu modificări organoleptice de textură, cu pete de mucegai, cu părți moi cu pete necorespunzătoare, nesortate, pe alocuri încolțite în județele Vâlcea, Cluj, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Suceava, Mureș, Brașov, Brăila, Constanța, Galați, Bacău, Călărași, Giurgiu, Prahova și Vaslui.

De asemenea, în timpul acțiunilor de control, au fost constatate, în ceea ce privește condițiile de expunere ale legumelor și fructelor proaspete, următoarele aspecte:

– lipsa monitorizării temperaturilor din spaţiile de păstrare frigorifice

– la data şi ora controlului, expunerea la comercializare a unor legume depreciate calitativ, cu urme de îngheţ

– cartofi depozitaţi necorespunzătoar lângă un perete cu mucegai

– ”Portocale de suc” la plasă de 2 kg, fără a prezenta informații cu privire la cantitatea netă, iar ananasul originar din Costa Rica era depozitat la o temperatură ambientală de 17,9 grade Celsius, în condiţiile în care producătorul recomandă o temperatură de depozitare de 7-10 grade Celsius

– morcovi calitatea I, preambalați în pungi cu o greutate de 1 kg, origine România, care prezentau ambalaje depreciate (pungi rupte).

Neîncadrarea în cantitatea netă declarată s-a constatat la legume si fructe proaspete preambalate, în raioanele de specialitate ale lanțurilor de magazine, astfel :

-cartofi albi, ambalaje cu mentiunea 2,5 kg, țara de origine România, și valori ale cantității nete determinate cu abateri cuprinse între 30 de grame și 140 de grame ;

-struguri roze, calitatea I, în ambalaje a 500 de grame, țara de origine Africa de Sud, cu abateri față de greutatea declarată de până la 138 de grame;

-lămai în ambalaje de 1 kg, țara de origine Turcia, cu abateri privind cantitatea netă determinată de până la 56 de grame,.

-ciuperci preambalate la caserole de 1 kg; la verificarea cantităţii nete preambalate (1 kg), 5 din cele 16 caserole au avut sub cantitatea netă declarată,

-spanac și cartofii mov (preambalați) aveau cantitatea netă mai mică cu până la 80 de grame decât cea declarată,

ANPC mai mneționează că 25,55 % din cantitatea de fructe şi legume controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorectă şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri:
-oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 7.691 kg fructe şi legume, în valoare de 36.355 lei, ca produse improprii consumului uman;
-oprirea temporară de la comercializare a circa 61 tone fructe şi legume în valoare de 232.679  lei  până la remedierea neconformităţilor constatate;
-aplicarea de 920 sancţiuni contravenţionale dintre care 496 avertismente şi 424 amenzi contravenţionale în valoare de 1.750.800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Sursa: Comunicat ANPC

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *