Gala Organizaţiei Femeilor Liberale a premiat excelenţă şi activitatea

Doamnele liberale din toată ţara s-au reunit la finele săptămânii trecute pentru a participa la a treia ediţie a Galei Femeilor Liberale ce a avut loc la Palatul Parlamentului, Sala CA Rosetti. Gala a fost ocazia de a face bilanţul activității de peste an, şi, în cadrul ei, s-au premiat cele mai importante acţiuni ale organizaţiilor locale ale OFL care promovează politici liberale în sprijinul familiei, în special în domeniile educaţie, mediu, sănătate, social, antreprenoriat şi liberalism.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a fost invitatul special al evenimentului alături de lideri şi membri marcanţi ai partidului. Printre aceştia, Mariana Câmpeanu, Adina Vălean,  Mihai Voicu, Teodor Atanasiu, Răducu Filipescu, Rareş Mănescu, Varujan Vosganian, Gigel Ştirbu, Eugen Nicolăescu, Cristina Pocora, Marian Petrache, Petre Roman, Ciprian Dobre, Cristian Buşoi.
Lucia-Ana Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale declară: „Femeia liberală întruchipează curajul, iniţiativa, încrederea. Femeia liberală se defineşte prin independenţă, se distinge prin a fi o femeie liberă, fără constrângeri şi demnă. Lumea ei este antreprenoriatul, familia, iniţiativa. Universul ei este liberalismul. Astăzi le-am premiat pe cele mai active dintre noi. Vom continua munca în Partidul Naţional Liberal, alături de colegii noştri.”
Crin Antonescu, preşedinte PNL, a declarat: “Acelea dintre dumneavoastră care ne-au reprezentat în Guvern, au făcut-o admirabil, ne-am mândrit cu prestaţia lor din punct de vedere profesional, din punct de vedere politic. Suntem într-o perioadă în care pregătim campania pentru europarlamentare şi acolo, într-o proporţie copleşitoare, am fost până acum reprezentaţi de doamne. ”
Au fost înmânate 30 de premii.  Pentru Creşterea performanţei politice a organizaţiei au fost premiate OFL Alba, OFL Bihor, OFL Buzău, OFL Caraş Severin, OFL Constanţa.
La categoria OFL susţine performanţa, au fost premiate OFL Braşov şi OFL Argeş.
Pentru Promovarea ideilor liberale, au fost evidenţiate OFL sector 2 şi OFL Arad.
OFL se implică în viaţa comunităţii a scos la rampă OFL Călăraşi, OFL Bistriţa, OFL Vrancea şi OFL Dâmboviţa.
La categoria OFL investeşte în viitor, organizaţiile OFL Maramureş, Satu Mare şi Bucureşti, sector 3, au fost premiate. La OFL Prahova a mers premiul Gândim româneşte.
Pentru spirit civic au fost premiate OFL Galaţi şi OFL Gorj.
Pentru proiecte în sprijinul familiilor din România, au luat premii OFL Vâlcea – proiecte educaţie, OFL Cluj – sănătate, OFL Ilfov – social, OFL Hunedoara – mediu, OFL Sector 6 – antreprenoriat.
De asemenea, au fost înmânate trei premii de excelenţă. Unul pentru liberalism, care a revenit OFL Mureş şi două pentru activitate remarcabilă, doamnelor Mariana Câmpeanu şi Iustina Turnea, exemple de femei liberale active.
Pentru al treilea an consecutiv, activitatea OJFL Constanţa a fost recunoscută şi premiată, în cadrul Galei  Organizaţiei Femeilor Liberale. Distincţia obţinută în cadrul secţiunii “Creșterea performanţei politice a organizaţiei”  este cu atît mai remarcabilă cu cât doar alte patru organizaţii judeţene s-au numărat printre premiate. Această triplă performanţă nu ar fi fost posibilă fără susţinerea unei munci de echipă, a unei bune organizări, a unui climat prietenos, cu alte cuvinte tot ceea ce reprezintă echipa OJFL Constanţa.
Organizaţia Femeilor Liberale continuă, de trei ani, în proiectul politic “Femeile liberale pot ajuta România” să se concentreze asupra politicilor în sprijinul familiilor din România şi să susţină femei de valoare care să vină cu proiecte politice concrete în domenii precum educaţie, sănătate, mediu, social sau antreprenoriat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *