Chirurgia bariatrică sau chirurgia obezității vine în sprijinul pacienților diagnosticați cu obezitate severă prin intervenții chirurgicale inovative, în scopul recuperării complete a pacienților până la atingerea greutății ideale.
Dr. Gabriel Serac, medic primar chirurgie generală, specialist chirurgie bariatrică a realizat în cadrul spitalului Ovidius Clinical Hospital o intervenție laparoscopică numită “Gastric Sleeve” sau micșorarea stomacului, pentru un pacient cu obezitate severă. Din cauza greutății în exces, pacientul a dezvoltat în plus și două boli asociate, și anume apneea în somn, din cauza căreia se întrerupe respirația în timpul somnului, ducând la probleme pulmonare și cardiace, iar cea de-a doua, insuficiență venoasă cronică, este asociată cu un sindrom post-trombotic.
Pentru a reversa efectele negative produse de obezitate, se impune ca pacientul să piardă din greutate, în acest caz cu ajutorul operației de micșorare a stomacului.
Intervenția de micșorare a stomacului se realizează laparoscopic și constă în îndepărtarea unei mari părți din stomac, aproximativ 75-80%. Pacientul rămâne cu un tub gastric de 60-120 ml, care se calibrează pe o sondă.
Pentru readaptarea organismului, pacientul va urma un regim hidric în primele două săptămâni post-operator, după care vor fi incorporate alimente pasate. În acest timp, este de așteptat ca pacientul să-și schimbe modul de viață și alimentația, urmând să scadă ponderal chiar până la 100% din exces și să ajungă la greutatea ideală.
“În următoarele șase luni de zile poate că nu va ajunge la greutatea ideală, însă ne așteptăm la o recuperare completă într-un an de zile până la greutatea ideală, dacă respectă indicațiile medicale și ține regimul recomandat, combinat cu activitate fizică”, menționează Dr. Gabriel Serac despre așteptările de recuperare ale pacientului.
Intervenția de micșorare a stomacului prin procedura chirugicală denumită “Gastric Sleeve” reprezintă o modificare a modului în care organismul își consumă energia din rezervele acumulate, reducând numărul de calorii consumate de pacient la fiecare masă.
Obezitatea este o boală cronică ce poate produce alte afecțiuni în organism, dar poate fi tratată, printr-un efort al pacientului de a urma indicații medicale specifice și un stil de viață activ, care să prevină o nouă creștere în greutate, ce îi poate pune în pericol sănătatea.
Ovidius Clinical Hospital – cel mai mare și modern spital privat din regiune
Adresă: DN2A, KM 202, Ovidiu, Constanța
Telefon: 0241 480400
Pentru mai multe detalii, vizitați: www.Ovidius-CH.ro