Gheorghe Dragomir: ,, Bugetul pe 2013 este realist şi prudent”

  •  
  •  
  •  
  •  

Președintele filialei Constanța a PNL, deputatul colegiului nr.1 Gheorghe Dragomir, consideră că, pe termen scurt, ,,viziunea strategiei fiscal-bugetare a USL este de a concilia nevoia de consolidare fiscală, prin asigurarea unor echilibre macroeconomice sustenabile, cu nevoia de relansare şi de creştere economică”.
Ca secretar al Comisiei de Buget din Camera Deputaților, Dragomir este de părere că bugetul pe anul în curs este construit întocmai pentru a fi unul al responsabilității bugetare și al disciplinei financiare. „Pe termen mediu şi lung, prosperitatea românilor reclamă o viziune fiscal-bugetară liberală, adică măsuri hotărâte de simplificare fiscală şi, totodată, de stimulare fiscală a mediului de afaceri, a clasei de mijloc şi întreprinzătorilor care creează locuri de muncă şi generează prosperitate şi dezvoltare”, a subliniat deputatul PNL.
Parlamentarul liberal afirmă că bugetul pentru anul 2013 este realist şi centrat pe echilibru financiar şi dezvoltare economică. „Bugetul pe 2013 a fost agreat şi validat şi cu instituţiile internaţionale. Acest lucru arată că majoritatea criticilor adversarilor noştri politici sunt false. Este un buget prudent, bazat pe o creştere economică moderată de cca. 1,6%, care respectă înţelegerile financiare. De asemenea, bugetul pentru anul în curs lasă în urmă reţeta austerităţii şi adoptă filosofia dezvoltării economice. În consecință, prin Bugetul pentru 2013 USL promovează o politică a interesului public în care contează, în primul rând, nevoile comunităţilor”, a conchis președintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *