Gimnastele române au obținut șapte medalii la Campionatele Europene de gimnastică de la Moscova

  •  
  •  
  •  
  •  

Comportare peste așteptări a gimnastelor tricolore la Campionatele Europene de la Moscova. Delegația României a intrat în posesia a 7 medalii. Vedeta incontestabilă a delegației noastre a fost  Larisa Iordache care a urcat de patru ori pe podium, ea fiind și singura care a câștigat aurul la bârnă. Celelalte 3 medalii de argint  au fost câștigate la  individual compus, sol și sărituri. Diana Bulimar s-a clasat a doua la bârnă și a luat bronzul la sol. Cea de a șaptea medalie a fost adusă de Flavius Koczi, argint la sărituri.

Obiectivul Federației Române de gimnastică pentru Europenele de la Moscova era de două medalii și două clasări în primele șase locuri. La actuala ediție a Europenelor a participat și o constănțeancă, Roxana Popa Nedelcu, dar ea a reprezentat Spania, țară în care s-a mutat cu părinții acum 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *