Acasă > Externe > Grecia, blocată de greva generală împotriva măsurilor care vizează funcţionarii publici

Grecia, blocată de greva generală împotriva măsurilor care vizează funcţionarii publici

Majoritatea serviciilor publice vor rămâne închise, marţi dimineaţa, în Grecia din cauza unei greve generale decretate de cele două sindicate ale ţării împotriva reformelor în curs de examinare în Parlament, în special privind funcţionarii publici.

În centrul contestării figurează un proiect de lege, cu aproximativ 100 de articole, care trebuie votat miercuri pentru respectarea cerinţelor creditorilor ţării şi al cărui nucleu este constituit dintr-un plan de plecare şi redistribuire care afectează o parte dintre cei 700.000 de funcţionari ai ţării.

Marţi dimineaţa, trenurile nu circulau. La Atena, autobuzele şi troleibuzele vor rămâne în depouri între orele 06.00 GMT şi 18.00 GMT (09.00 şi 21.00 ora României).

Metroul funcţionează, dar trei staţii din centrul oraşului vor rămâne închise din cauza a două marşuri prevăzute, primul în cursul dimineţii, la apelul sindicatului comunist Pame, iar al doilea la apelul sindicatului din sectorul privat GSEE şi al funcţionarilor Adedy.

Pentru a rămâne sub perfuzia creditorilor UE-BCE-FMI, Grecia trebuie să suprime 4.000 de locuri de muncă în domeniul public până la sfârşitul anului şi să impună relocarea a 12.500 de funcţionari.

După şocul creat în rândul opiniei publice de închiderea, la începutul lui iunie, fără preaviz sau negocieri a radio-televiziunii publice ERT, considerată ca fiind de neatins în Grecia, aplicarea aproape matematică a unei scheme de redistribuire, care are loc după ani de angajări clientelare şi de delăsare, generează multă angoasă, în special în educaţie.

Textul prezentat în Parlament stabileşte cadrul reorganizării: până la sfârşitul lui iulie, 4.200 de angajaţi vor intra într-o “rezervă” de mobilitate, pentru opt luni, timp în care îşi vor primi 75 la sută din salariu. Dacă vor refuza să fie mutaţi într-o altă administraţie, ei vor fi concediaţi.

Primii vizaţi de această redistribuire sunt angajaţii din educaţie şi cei aproximativ 3.500 de poliţişti municipali din ţară, care urmează să fie integraţi corpului poliţiei naţionale.

Aceştia din urmă se vor face auziţi în această săptămână, în ritmul unei defilări pe motociclete aproape zilnică pe străzile din Atena, cu toate sirenele sunând.

Cele două sindicate au făcut apel la mobilizare sub sloganul “nu suntem numere, suntem lucrători”.

Duminică, într-un interviu acordat cotidianului Real News, ministrul de Interne Yannis Michelakis a avertizat că refuzul mobilităţii înseamnă concedierea pentru funcţionarii vizaţi.

De votarea acestei legi, prevăzută pentru miercuri seara, care include şi măsuri de liberalizare a sectorului privat, ca şi o flexibilizare a programului magazinelor duminica, depinde plata următoarei tranşe de ajutor internaţional acordat ţării.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *