Greva controlorilor de trafic aerian a fost ANULATĂ

Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată, după ce sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord, luni după-amiază.”Am semnat Contractul Colectiv de Muncă, el va fi depus azi la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Am anunţat Eurocontrol, mâine (marţi – n.r.) nu va fi grevă, a spus Iulian Matache, la ieşirea de la ultimele negocieri cu sindicatele de la ROMATSA.Sindicaliştii ROMATSA anunţaseră, luni după-amiază, că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat şi că greva generală anunţată pentru marţi ar putea fi anulată doar dacă noul contract de muncă va fi înregistrat în cursul acestei zile la Inspectoratul Teritorial de Muncă.Liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache, declara pentru MEDIAFAX că în ceea ce priveşte cele 14 revendicări ale angajaţilor ROMATSA negocierile s-au finalizat.Sindicaliştii au negociat cu conducerea ROMATSA sâmbătă şi duminică, până luni la ora 04.30, reluând negocierile după ora 10.00, a precizat Tudorache.El explica, totodată, că greva generală nu poate fi anulată, din punct de vedere legal, dacă nu este semnat contractul colectiv de muncă.Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a cerut vineri sindicatelor ROMATSA, după demisia directorului general Aurel Stanciu, să renunţe la greva generală, apreciind că protestul este inutil şi afectează activitatea din domeniul aerian şi “confortul cetăţeanului”.Tribunalul Bucureşti a decis vineri că intrarea angajaţilor ROMATSA în grevă generală de la 1 septembrie este legală.Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunţat săptămana trecută că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt “de viaţă şi de moarte” şi privesc siguranţa călătorilor.Angajaţii ROMATSA l-au acuzat pe directorul Aurel Stanciu că nu a respectat nimic din ceea ce sindicaliştii au stabilit, în scris, cu Ministerul Transporturilor.Aurel Stanciu şi-a dat demisia, după ce a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, printr-o decizie semnată de premierul Victor Ponta şi publicată pe 25 august în Monitorul Oficial.În 15 iulie, sindicaliştii ROMATSA au fost în grevă de avertisment, timp de două ore, perioadă în care a fost asigurat doar 33,3% din traficul aerian al unei zile obişnuite.Aceştia aveau 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Printre altele, ei cereau pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *