duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Sport > Grupă accesibilă

Grupă accesibilă

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța și-a aflat adversarele din grupele Cupei EHF. La tragerea la sorți de la Viena, dobrogenii au fost repartizați în grupa B, alături de Fraikin BM Granollers, Sankt Petersburg HC și Team Tvis Holstebro.

La Viena, la sediul federaíei europene, s-a efectuat tragerea la sorți a grupelor Cupei EHF la handbal masculin.

Campioana României, HCM Constanța  a făcut parte din prima urnă valorică și a fost repartizată în grupa B, alături de spaniolii de la Fraikin Ballomano Granollers, rușii de la Sankt Petersburg și danezii de la Team Tvis Holstebro. Aceștia din urmă au eliminat în turul precedent, după două victorii,  pe Știința Bacău. Sunt adversari cu o carte de vizită care impune respect, dar după atâția ani de confruntări europene la cel mai înalt nivel HCM-ul nu ar trebui să se teamă, fiind capabilă să facă față unor asemenea provocări. Asta, bineânțeles în condițiile în care problemele financiare se vor rezolva într-un mod fericit. Altfel situația ar deveni dramatică.

Marele inconvenient al acestei trageri la sorți îl constituie deplasrile lungi și costisitore, de care vor avea parte dobrogenii, obligați să străbată Europa de la un cap la altul, în condițile unui buget de avarie. Dacă formația campioană va reuși să-și păstreze jucătorii, are șanse reale să înregisreze o nouă performanță de prestigiu.

Prima etapă se va disputa pe 14 sau 15 februarie 2015. Conform programului provizoriu, HCM Constanța urmează să debuteze pe teren propriu, împotriva rușilor de la HC Sankt Petersburg, urmând apoi să joace două meciuri în deplasare, mai întâi cu TT Holsterbro și apoi cu Fraikin BM Granollers.

Redactor: Nicu Dolea

Sursă foto: cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *