Guvernul a prelungit până în anul 2020 programul de termoficare

Perioada de implementare a Programului guvernamental ”Termoficare 2006-2015 – căldură și confort’ va fi prelungită până în anul 2020, a decis Guvernul printr-o Hotarâre aprobată în ședința de miercuri. Decizia a fost luată având în vedere necesarul de investiții în infrastructura de producere, transport și distribuție a energiei termice. De asemenea, a fost luat în considerare faptul că, din suma totală de 2,120 miliarde de lei, prevăzută inițial prin HG nr. 462/2006 pentru finanțarea programului, s-au alocat, până în prezent, aproximativ 420 de milioane de lei. Restul sumei, circa 1,7 miliarde de lei, va fi alocată pentru finanțarea programului în perioada 2015-2020.Programul are ca obiective modernizarea, retehnologizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităților, precum și eficientizarea, creșterea accesibilității si îmbunătățirea calității serviciului public de alimentare cu energie termica a localităților.În cadrul programului sunt cofinanțate de la bugetul de stat lucrări de investiții realizate de unitățile administrativ — teritoriale în care furnizarea energiei termice către populație se realizează în sistem centralizat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *