miercuri, septembrie 18, 2019
Acasă > Administratie > Guvernul transferă pe final de an bani către primării

Guvernul transferă pe final de an bani către primării

Guvernul va transfera autorităţilor locale, pe final de an, bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata arieratelor, costuri urgente pentru funcţionarea în perioada de iarnă şi alte cheltuieli, inclusiv salarii prin derogare de la legea care reglementează clar modul de folosire a acestui fond.

Astfel, în acest an, prin derogare de la Legea privind finanţele publice, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului,vor fi fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Ministerul va repartiza sumele pe ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pentru plata arieratelor, precum şi pentru finanţarea unor cheltuieli urgente, în vederea derulării în bune condiţii a activităţilor specifice sezonului rece.
Tot în acest an şi tot prin derogare de la Legea privind finanţele publice, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, vor fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi pentru finanţarea unor cheltuieli aferente obligaţiilor de plată restante care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat.
“Este necesară adoptarea unor măsuri în ce priveşte utilizarea Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013 în condiţiile în care există riscul ca unele instituţii ale administraţiei publice să nu poată onora obligaţiile de plată restante, inclusiv cheltuieli de natură salarială, din bugetul aprobat, fapt ce poate genera înregistrarea de arierate la finele anului 2013. De asemenea, potrivit prognozei meteorologice va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale pentru perioada următoare, ceea ce va determina creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada sezonului rece. În aceste condiţii există riscul ca autorităţile locale să nu poată asigura stocurile necesare furnizării în condiţii optime a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă în anul 2013”, este justificarea Guvernului.
Legea finanţelor publice locale stabileşte că Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *