Hackerii atacă din nou. După Camera Deputaților, în vizor a intrat site-ul Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică

Site-ul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică a fost ţinta unui atac cibernetic în noaptea de marţi spre miercuri.

„În cursul nopţii, între orele 1.00 şi 7.00 dimineaţa, site-ul Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică a fost atacat cu o pondere de aproximativ 18.000 de accesări pe secundă. În momentul de faţă, efectele sunt unele nule pentru site-ul DNSC. Nu au fost copiate fişiere, nu a fost adus într-o stare nefuncţională site-ul, el funcţionează şi este protejat“, a declarat ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.

Atacul vine după ce marți peste 300 fişiere cu un volum total de 300 de megabytes au fost copiate în urma atacului cibernetic înregistrat la Camera Deputaţilor.

”Conţinutul lor este unul preponderent public: contracte de servicii, adrese instituţionale, date din buget şi datele care sunt destinate publicului, copii după actele de identitate ale parlamentarilor”, a  spus Bogdan Ivan.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *