Iarna nu se lasă. Se întorc ninsorile şi gerul

  •  
  •  
  •  
  •  

ninsoriMeteorologii anunţă că vom avea parte de un nou val de temperaturi scăzute şi precipitaţii sub formă de ninsoare.

Specialiştii ANM spun că de luni noapte şi până miercuri va ninge în regiunile sudice, sud-estice, precum și la munte.

Se va depune un strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia şi  Dobrogea.

Vântul va sufla cu putere în special în Dobrogea, în jumătatea de est a Munteniei, Bărăgan și în sudul Banatului, spulberând zăpada.

Potrivit ANM, ninsorile vor fi însoţite de temperaturi negative şi ziua.

Marţi, maximele vor fi în zonele respective  între minus 5 și cel mult zero grade Celsius.

Miercuri va fi mai frig, cu valori termice pe timpul zilei între  minus 7 şi minus 2 grade.

Totodată, spre sfârșitul săptămânii, joi spre vineri, dimineață în mare parte din țară va fi ger, iar în estul Transilvaniei vor fi valori  sub minus 22 grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *