Icoană făcătoare de minuni, la Constanța

  •  
  •  
  •  
  •  

Credincioșii constănțeni s-au adunat cu sutele la biserica Sfântul Haralambie din Tomis Nord, unde a fost adusă o icoană făcătoare de minuni din Ucraina, veche de peste 300 de ani. Opera religioasă  o întruchipează pe Maica Domnului, iar enoriașii au ținut cu tot dinadinsul să se roage pentru sănătate și purificarea sufletelor.

Icoana făcătoare de minuni a fost adusă din Ucraina, din satul Baytali, aflat la 200 de kilometri de Odessa. Opera religioasă este plină de istorie, având o vechime mai mare de 300 de ani . Plină de har, icoana sfântă a rezistat în mod uimitor timpului,  iar din 2005 a fost mutată de călugări la Mânăstirea Sfântul Pantelimon din Odessa unde a cunoscut o transformare radicală.

“Ea, fiind așa de veche, s-a înnegrit. Preoții au dat-o să fie restaurată de către un pictor, acesta nu a putut să o restaureze și atunci, în chip miraculos, icoana a început să se curețe singură”, ne-a spus părintele Ciprian Stanca, Preot paroh al bisericii Sf. Haralambie din Constanța.

Icoana ce o întruchipează pe Maica Domnului este vestită datorită puterilor miraculoase. Mulți oameni bolnavi, plini de credință, au avut parte de vindecare, iar veștile s-au răspândit peste tot în lume.

„O fată tânără, care nu putea să meargă, s-a dus în pelerinaj în Ucraina și s-a închinat acestei icoane. Ea a fost adusă de patru persoane. După ce s-a terminat slujba, ea a rămas în biserică, pentru că nu mai avea cine să o ducă înapoi. A rămas până dimineața la icoană. Dimineața, era în picioare, cu icoana în brațe”, ne-a mărturisit părintele Ciprian Stanca, Preot paroh al bisericii Sf. Haralambie din Constanța.

Pentru că minunile s-au ținut lanț, enoriașii constănțeni au ajuns cu sutele la biserica Sfântul Haralambie din Tomis Nord unde s-au rugat pentru tot ce e mai bun.

Icoana a fost adusă pentru a marca hramul bisericii Sfântul Haralambie și va rămâne la Constanța până pe 16 februarie,  când se va întoarce în Ucraina.

Redactor: Ana-Maria Stancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *