În dosarul lui Ghiță, șeful CCR nu se autopronunță

  •  
  •  
  •  
  •  

După ce DNA a extins miercuri controlul judiciar pentru deputatul Sebastian Ghiţă, căruia i-a fost interzisă exercitarea funcţiei de deputat, o premieră absolută în România de altfel, parlametarul a anunțat că  va cere conducerii Camerei Deputaţilor să sesizeze Curtea Constituţională în acest caz. O primă reacție a venit, deja, de la Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale. “Există o prevedere în regulamentul Camerei Deputaţilor prin care se poate interzice participarea la lucrări pe o perioadă de timp. Nu ştiu dacă se poate şi în cadrul măsurii de control judiciar. Nici nu am auzit de aşa ceva. Nu pot să mă pronunţ pentru că am auzit că va ajunge la Curte şi atunci se va spune că m-am antepronunţat”, a declarat, joi, Augustin Zegrean, potrivit RTV.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *