marți, noiembrie 19, 2019
Acasă > Eveniment > Încălțăminte și jucării contrafăcute, descoperite în Portul Constanța Sud Agigea

Încălțăminte și jucării contrafăcute, descoperite în Portul Constanța Sud Agigea

Mii de articole de încălțăminte și jucării contrafăcute au fost descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea.

Marfa se afla într-un container sosit din China care a fost controlat de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud.

Potrivit autorităților, valoarea produselor depășește 420.000 lei.

”În data de 28.01.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în urma controlului amănunţit, din luna decembrie, efectuat în baza analizei de risc, împreună cu lucrătorii vamali, la un container sosit din China, au fost descoperite 2.308 bunuri (încălţăminte, jucării) susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.

Acestea aveau ca destinaţie o societate comercială de pe raza judeţului Hunedoara, administratorul firmei fiind un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 429.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Garda de Coastă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *