Încălzirea spațiilor cu sisteme pe gaz poate deveni istorie. AMASS prezintă soluția ideală: radiatoarele electrice cu rocă vulcanică

Pentru cei mai mulți dintre voi, apropierea sezonului rece reprezintă o grijă în plus.Nu și dacă ați aflat de noua lege care a intrat în vigoare din toamna anului 2018. Este vorba despre ceea ce românii își doreau de mult timp, iar acum devine realitate: independența energetică. Datorită noii legi, posesorii de panouri fotovoltaice vor avea posibilitatea de acum înainte să cedeze kilowatii câștigați de la soare prin panouri și să-i folosească iarna, când au nevoie. Pentru o economie considerabilă este nevoie și de un sistem de încălzire avantajos. Cum puteți realiza acest lucru?  Înlocuind sistemele de încălzire pe gaz cu radiatoarele electrice cu rocă vulcanică.

Puteți beneficia de cele mai bune sfaturi și servicii de la AMASS, companie dedicată pe soluții economice de încălzire care personalizează soluția și efectuează consultanță tehnică pentru fiecare beneficiar în așa fel încât nu numai să cumpere un sistem de încălzire, ci și să beneficieze de consum redus.

Ca un exemplu, în iarna anului 2017 -2018 media lunară la o casă de 200 mp, într-o clădire veche din București, a fost în jur de 600 ron la consumul pentru incalzire cu astfel de radiatoare.Asta înseamnă o medie de 300 lei/100 mp.

De ce sistemele de încălzire AMASS sunt economice?

Există studii de caz înregistrate la ORDA care sunt dovada ineficienței sistemelor de încălzire pe gaz. În cadrul unui studiu, a fost surprins comportamentul radiatoarelor electrice cu rocă vulcanicăîn aceleași locații în care s-au contorizat separat și consumuri cu gaz. În urma studiului, s-a arătat o eficiență de 40% în sezonul rece, septembrie-martie, în favoarea acestor radiatoare de ultimă generație.

Astfel, oricine folosește un sistem electric este avantajat, insa doar dacă deține unul economic, care respecta functiile de economicitate, fără costuri suplimentare de întreținere, cu durată lungă de viață, siguranțăîn exploatare și costuri de investiție similare cu a unei centrale.

Resursele naturale (lemn,cărbune, gaz, petrol etc) sunt epuizabile în timp. Deși electricitatea este privită ca o resursă scumpă, statistica arata faptul că unitatea de gaz(mc) a crescut de 4 ori in 10 ani față de unitatea electrică(kwh), deoarece este o resursă epuizabilăîn timp. Astfel, în mod logic, prețul va fi crescător în timp ca medie, deși pot exista fluctuații scurte în funcție de politica financiară  a pieței. Care este soluția ideală pentru costuri mici? Resursele inepuizabile din natură este raspunsul.

Radiatorul electric cu rocă vulcanică este un sistem economic de încălzire electric dar care este bazat pe cele 4 funcții de economicitate, astfel aducand performante notabile in consum:

– inerția termică, radiatorul acumulează căldura în placa magmatică astfel încât placa e încă fierbinte după 40 de minute, deoarece cedarea căldurii se face în timp. De aici rezultă și o parte de consumuri scăzute, mai exact aproximativ 40%.

– pe lângă termostat și senzor propriu, radiatoarele au în dotare cuple termice care întrerup alimentarea cu energie electrică când placa magmatică atinge 80°C, lăsând căldura să fie cedată în încăpere din căldura acumulatăîn placă.

– eficiența energetică, suprafața radiantă a radiatorului  cu rocă este dublă față de suprafața radiantă a unui radiator obișnuit, deoarece nu este dreaptă, creșterea suprafeței radiante sporește eficiența. Astfel, un radiator cu rocă de aceaași dimensiune cu radiatorul obișnuit este de 2 ori mai eficient.

– folosește resursă inepuizabilă (energia electrică) și este pretabil la soluțiile de independență energetică.

Cu o experiență considerabilă, compania AMASS nu doar vinde sisteme de încălzire, ci și personalizează soluția de încălzire pentru clientii sai, care sa obțină nu numai costuri mici de investiție, dar și consum mai mic promovând doar sisteme care respectă cele 4 funcții de economie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *