luni, februarie 24, 2020
Acasă > Eveniment > Încep controalele OPC pe litoral

Încep controalele OPC pe litoral

Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a inaugurat cele trei puncte suplimentare de pe litoral care vor funcționa pe întreaga perioadă a sezonului estival. Inspectorii promit consumatorilor că vor pleca în control la toate reclamațiile, indiferent de numărul lor.

A început sezonul estival,  însă abia de la 1 iulie vor începe și controalele Autorității pentru Protecția Consumatorului.  Până atunci, agenții economici vor fi ajutați să-și rezolve deficiențele, amenzile fiind aplicate doar în cazul în care se vor constata abateri grave.

Pe durata sezonului estival vor funcționa trei puncte ale Autorității pentru Protecția Consumatorului situate în stațiunile care prezintă un interes ridicat: este vorba despre Mamaia, Costinești și Neptun. Reprezentanții care apără drepturile consumatorilor promit controale ori de câte ori vor exista reclamații.

La fiecare dintre cele trei puncte ale protecției consumatorului vor exista echipe formate din inspectori detașați din țară. Ei își încep activitatea pe 15 iunie, urmând să fie prezenți pe litoral până în luna septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *