Îndemn la curăţenie

Încălzirea vremii i-a îndemnat pe oameni să iasă în număr mare la plimbare în centrul oraşului Cernavodă. Din păcate, acest lucru se reflectă şi în cantitatea de gunoaie apărută pe străzi.

Angajații Poliției Locale au pornit la pas prin zona pietonală pentru a-i convinge pe cetăţeni să renunțe la neplăcutul obicei de a sparge seminţe sau de a arunca ambalajele pe jos.

“Această acțiune are loc în fiecare an. Primăria Cernavodă și poliția locală urmăresc informarea cetățenilor și nu amendarea lor. Îi atenționăm să păstreze curățenia în oraș, să aibă grijă de mobilierul urban și de curățenia căilor de acces. Sunt mobilizate toate efectivele de la Poliția locala pentru împărțirea de pliante cu mesajul privind păstrarea curățeniei în oraș”, ne-a spus Sorina Popa purtător de cuvânt Primăria Cernavodă.

Oamenii sunt de acord cu autorităţile şi spun că această campanie este binevenită. Cei care nu se conformează avertismentelor și nu mențin curățenia vor fi sancţionaţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *