Acasă > Monden > Invitaţi de onoare ai Festivalului de Film de la Sarajevo

Invitaţi de onoare ai Festivalului de Film de la Sarajevo

Actorul Benicio Del Toro va primi trofeul onorific Inima oraşului Sarajevo, la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului de film din capitala Bosniei şi Herţegovinei, care va avea loc în perioada 11 – 22 august şi unde va fi sărbătorit şi regizorul filipinez Brillante Mendoza. Câştigător al unui premiu Oscar pentru rolul secundar din “Trafic/ Traffic” (2000), de Steven Soderbergh, actorul de origine portoricană va prezenta în cadrul programului în aer liber al festivalului, în faţa a aproximativ 3.000 de cinefili, cel mai recent film al lui Fernando León de Aranoa, “A Perfect Day” (2015), în care joacă alături de Tim Robins şi Olga Kurylenko. Premiul onorific Inima oraşului Sarajevo este acordat pentru contribuţia extraordinară la dezvoltarea artei filmului. Printre cei care au fost recompensaţi cu acest trofeu se numără actorii Angelina Jolie, Gael Garcia Bernal şi Steve Buscemi, dar şi regizorii Jafar Panahi, Mike Leigh, Béla Tarr şi Danis Tanovic. Statueta Inima oraşului Sarajevo a fost realizată de designerul şi regizoarea franceză Agnès B., care este şi preşedinte de onoare al festivalului. În plus, actorul Benicio Del Toro, în vârstă de 48 de ani, va susţine un masterclass pentru participanţii din secţiunea Talents Sarajevo, unde au fost acceptaţi şi 11 tineri români. Este vorba despre actorii Sorin Dobrin şi Iulia Ciochina, regizorii Anda – Luana Puşcaş şi Raul Sebastian Mihăilescu, producătorul Raluca Mănescu, directorii de imagine Anna-Maria Drăghici şi Simona Şuşnea, scenariştii Ana-Maria Gheorghe, Ionuţ-Răzvan Barbu şi Răzvan Mihai Badea şi criticul de film Andra Petrescu. Anul acesta, Festivalul de Film de la Sarajevo aduce un tribut cineastului filipinez Brillante Mendoza, în vârstă de 55 de ani, care va fi prezent la eveniment, acesta fiind “unul dintre cei mai originali şi prolifici regizori contemporani”, potrivit site-ului sff.ba. Mendoza şi-a început cariera în cinematografie în urmă cu 10 ani, după ce a activat o lungă perioadă în publicitate, cu lungmetrajul “Mashahista” (2005), câştigând Leopardul de Aur pentru cea mai bună imagine la Festivalul de la Locarno, iar la Festivalul de Film de la Sarajevo publicul va avea ocazia să vizioneze mai multe dintre creaţiile sale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *