Acasă > Politica > Iohannis: recunoașterea diplomelor, o soluție pentru ca românii plecați în străinătate să își dorească să se întoarcă în țară

Iohannis: recunoașterea diplomelor, o soluție pentru ca românii plecați în străinătate să își dorească să se întoarcă în țară

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că o soluție pentru ca românii din străinătate să își dorească să se reîntoarcă în țară este recunoașterea diplomelor și echivalarea studiilor, relatează agerpres.ro. “În contextul în care am lansat ieri ideea unei largi consultări pe tema educației, cred că una dintre problemele care poate fi rapid rezolvată, dacă există voință, e legată de recunoașterea diplomelor și echivalarea studiilor, în sensul de a optimiza mecanismele din acest proces. Câteva mii de tineri pleacă anual la studii în străinătate, iar experiența pe care o pot aduce înapoi în țară, după absolvire și uneori după o perioadă de activitate profesională în afară, este foarte valoroasă”, a afirmat Iohannis, la conferința “Smart Diaspora 2020+: Cum valorificăm potențialul strategic al diasporei românești”, organizată la Palatul Cotroceni. El a susținut că tinerii studenți în străinătate sunt un exemplu de profesionalism și seriozitate. Potrivit șefului statului, proiectul Smart Diaspora își propune valorificarea potențialului strategic al tinerilor înalt calificați de peste hotare și atragerea lor înapoi în țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *