Isărescu: Suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani şi nu prea ştiu ce urmează

Suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani şi nu prea ştiu ce urmează, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

“Dacă suntem adepţii ciclurilor mai scurte şi mai lungi, suntem la sfârşitul unui ciclu lung de vreo 40 de ani. Eu nu pot să ies din experienţa mea personală. Cred că toţi suntem prizonierii vieţii pe care am trăit-o pe acest pământ şi reacţionăm pe măsură. Am intrat în viaţa matură în 1971, când se prăbuşea un sistem, cel postbelic, cel construit având la bază new-deal-lul lui Roosevelt. Tot vreo 40 de ani, bazat pe un preţ al aurului de vreo 35 dolari pe uncie. Am văzut cum tot ce era adevărat până în ’71 şi ce citisem eu nu mai era adevărat în gândirea economică. Cursurile nu mai trebuiau să fie fixe, nu făceau bine, făceau mai mult rău. Toată lumea vorbea de criza dolarului, dar ne-am pomenit după 10 ani de atâta criză a dolarului că dolarul a înlocuit aurul şi a devenit rege, apropo de capcanele istoriei şi utilizarea abuzivă a cuvântului criză. Cam prin anii ’80, eu am făcut constatarea că am intrat într-un alt ciclu, ca prin 2007 să vad că au început frământări şi regândiri, a apărut criza aceasta. Cred ca suntem la sfârşitul unui ciclu de 40 de ani, nu prea ştiu ce urmează, dar cred că suntem la sfârşitul unui ciclu şi acest lucru l-am spus anul trecut”, a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, trebuie ruptă această nefericită suprapunere şi înţelegere că în momentul în care ai intrat în Uniunea Europeană toate s-au rezolvat.

“Nefericită înţelegere definită de ceea ce prin 2007, imediat după ce am intrat în Uniunea Europeană a dus la decizii de tipul acesta, “domnule am intrat în Uniunea Europeană, să mărim salariile, suntem europeni”, şi toată lumea a uitat că salariile nu cresc prin voinţă. Să îmi spuneţi mie de un Parlament în lume care nu ar creşte salariile imediat. Toţi vrem să trăim mai bine. Chiar economiştii au uitat şi uită în prezent că relaţia este între salarii, nivel de trai şi productivitate, iar intrarea în Uniunea Europeană a fost şansa României care intră într-un club, o piaţă mai mare într-o lume, într-adevăr, dar şi cu necazuri, pentru că îţi cere o anumită competitivitate, creşterea productivităţii şi pe această bază o creştere a salariilor”, a explicat guvernatorul BNR.

Banca Naţională a României (BNR) organizează în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative conferinţa “Strategica: On strategies in a challenging world”.

La eveniment participă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Alina Bârgăoanu.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *