duminică, 20 septembrie 2020
Acasă > Educatie > Jandarmeria „altfel”

Jandarmeria „altfel”

În săptămâna 07-11.04.2014, pe parcursul derulării programului şcolar „Şcoala altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a organizat acţiuni de prezentare a instituției prin susţinerea unor expuneri şi  vizionarea unui film privind specificul şi misiunile acestei arme.

În cadrul campaniei “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, tinerilor le-au fost prezentate misiunile jandarmeriei, importanţa şi locul acestei arme în cadrul forţelor de ordine publică, fiind continuate şi informările cu referire la prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar.

Totodată, s-au desfăşurat o serie de exerciții demonstrative executate de lucrătorii din cadrul grupei de acțiuni speciale, precum şi exerciții de dresaj canin.

Alături de jandarmi au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, care au susţinut în faţa adolescenţilor teme pe linia prevenirii consumului de droguri.

La aceste activităţi au participat peste 1000 de elevi și  s-au desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute la Palatul Copiilor din municipiul Constanţa, Casa de Cultură din municipiul Medgidia, Căminul Cultural din comuna Peştera, Casa de Cultură din oraşul Cernavodă şi Casa de Cultură din municipiul Mangalia.

De asemenea, reprezentanţi ai IJJ Constanţa au fost prezenţi, alături de alte instituţii ale statului, în data de 09 aprilie a.c. între orele 11.00-18.00, în parcul Tăbăcăriei din Constanţa la susţinerea proiectului „Constanţa în miniatură – un oraş pentru copii şi părinţi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *