Acasă > Social > Joacă periculoasă

Joacă periculoasă

Joaca micuţilor cu focul este una dintre principalele cauze declanşatoare ale incendiilor. Nu de puţine ori, copiii au devenit victime ale flăcărilor provocate de ei înşişi. Pompierii le atrag atenţia părinţilor că poartă o responsabilitate imensă şi că trebuie să îi educe pe cei mici în acest sens.

In urmă cu cateva zile, la dispeceratul ISU Basarab I Dâmboviţa a fost anuntat un incendiu la o magazie de furaje, intr-o gospodarie din localitatea Slobozia Moara. După lichidarea flăcărilor, pompierii au găsit în încăpere trupul carbonizat al unui copil în vârstă de numai 5 ani. Se pare că micuţul, nesupravegheat, s-a jucat cu chibriturile şi a aprins plantele furajere depozitate în magazie. Acesta este doar unul dintre zecile de incendii care se produc anual în România şi se soldează cu pierderi de vieţi omeneşti în rândul copiilor.

“Se cunoaște faptul că jocul copiilor cu focul este o cauză frecventă de incendiu frecvent întâlnită a incendiilor din țara noastră. Mulți copii sunt victime ale incendiilor și multe dintre acestea sunt provocate chiar de ei înșiși. Ne sensibilizează profund ori de câte ori auzim că un copil a fost victima incendiilor și toți ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple”, ne-a declarat colonel Eduard Telea – purtător de cuvânt ISU Basarab I Dambovita.

Pompierii au o serie de sfaturi pentru părinţi şi pentru siguranţa copiilor.

„Educați și supravegheați în permanență copiii pentru a nu se juca cu focul. Nu lăsați la îndemâna copiilor chibrituri, brichete, lumânări și alte surse de foc. Nu încredințați copiilor sarcina de a aprinde focul. Nu este permis accesul copiilor nesupravegheați în depozitele de furaje, șure, poduri, magazii, grajduri, cu mijloace care ar putea produce incendii. Nu lăsați fără supraveghere copiii singuri în casă cu aragaze, mijloace de încălzire sau aparate electrice aflate în funcțiune”, susține colonel Eduard Telea, ISU Basarab I Dambovita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *