John Travolta şi Kirstie Alley, din nou împreună, într-un serial de comedie

Actorii americani John Travolta şi Kirstie Alley, care au jucat în seria de filme “Uite cine vorbeşte”, vor apărea din nou împreună, într-un serial de televiziune.

Actorul american John Travolta are o apariţie specială în noul serial de televiziune în care joacă Alley, intitulat “Kirstie”, informează people.com.

Travolta va juca rolul unui maşinist chipeş şi nepriceput care este concediat de la un teatru. Alley interpretează rolul unei dive de pe Broadway, căreia i se face milă de el şi merge să îl consoleze cu o aventură de o noapte. Însă, a doua zi, aceasta află că nu mai poate scăpa de el.

Episodul va fi difuzat pe 8 ianuarie.

Prieteni de foarte mulţi ani, Travolta şi Alley au jucat împreună în filmul “Uite cine vorbeşte” (1989) şi în cele două continuări – “Uite cine cu cine vorbeşte” (1990) şi “Uite cine vorbeşte acum” (1993).

John Travolta, în vârstă de 59 de ani, a devenit cunoscut graţie sitcomului TV din anii 1970 “Welcome Back Kotter” şi a devenit un star de cinema după prestaţiile sale din filmele “Saturday Night Fever”, “Grease” şi “Pulp Fiction”. A fost nominalizat de două ori la premiile Oscar. Este căsătorit cu Kelly Preston din anul 1991, ambii fiind membri activi ai cultului scientologic.

Kirstie Alley, originară din statul american Kansas, a devenit celebră cu rolul din serialul de comedie “Cheers”, produs şi difuzat de postul NBC, în care a interpretat personajul Rebecca Howe, între anii 1987 şi 1993. Actriţa americană a avut succes şi în filmele din franciza “Uite cine vorbeşte” şi în serialul “Veronica”. Alley a avut în ultimii ani numeroase probleme cu greutatea, iar dietele sale au reprezentat punctul central al reality show-ului din 2010 care a avut-o ca protagonistă, “Kirstie Alley’s Big Life”.

sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *