miercuri, noiembrie 13, 2019
Acasă > Comunicate > Jucării, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

Jucării, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

BULETIN INFORMATIV

04.04.2013

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Aproximativ 23.342 de jucării, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China, jucării pentru copii susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de 1.290.000  lei, dacă ar fi originale.

În data de 02.04.2013, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

În urma controlului au fost descoperite 23.342 articole reprezentând jucării pentru copii, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.290.000 lei dacă ar fi originale.

Marfa purta însemnele distinctive ale unor mărci cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali pentru a fi trimisă spre expertizare.

Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, o persoană de sex masculin, cu cetăţenie chineză, în vârstă de 34 ani, cu reşedinţa în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *