Jud. Constanța. Vaccinarea angajaților din sectorul HoReCa, în ritm accelerat

  •  
  •  
  •  
  •  

Prefectura Constanţa sprijină eforturile agenţilor economici din sectorul HoReCa în vederea vaccinării personalului de pe litoral împotriva COVID-19, prin facilitarea accelerării imunizării acestora.
Operatorii economici pot trimite un tabel cu salariaţii care doresc să se imunizeze, pe o adresă de e-mail special creată, până pe 25 aprilie.

”Instituția Prefectului – Județul Constanța va sprijini eforturile operatorilor economici din sectorul HoReCa, în vederea vaccinării personalului. În urma unor discuții purtate săptămâna trecută, în cadrul unei ședințe a grupului de lucru pentru turism, mai mulți reprezentanți din industria ospitalității și-au manifestat dorința de a accelera procesul de vaccinare pentru angajații din HoReCa.

Discuțiile au fost constructive și sunt convins că am făcut, din nou, pași importanți pentru revenirea la normalitate. Din câte am înțeles de la cei din HoReCa, intenția de vaccinare din sector este una crescută. Îi asigur că autoritățile vor face tot posibilul pentru ca angajații de pe litoral să fie vaccinați.
Vaccinarea personalului din stațiuni se traduce într-un mediu sigur, pentru angajați, angajatori și, nu în ultimul rând, pentru turiști. De asemenea, vaccinarea va reprezenta o garanție a siguranței pentru vizitatori, care vor veni pe litoral fără rezerve și se vor bucura de un concediu liniștit, în adevăratul sens al cuvântului. Știm cât de mare nevoie are sectorul HoReCa de spijinul nostru, de norme sanitare bine aplicate, pentru că acestea pot face diferența și din punct de vedere economic. Un sezon estival desfășurat într-un mediu sigur înseamnă, automat, și profitabilitate pentru industrie, una puternic afectată de condițiile impuse de pandemie, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA.
Mai precis, la inițiativa Instituției Prefectului – Județul Constanța, operatorii economici din industria ospitalității pot trimite un tabel cu angajații care doresc să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2, pe o adresă de e-mail special creată și comunicată celor din sector, până pe data de 25 aprilie a.c. Aceste tabele vor fi centralizate, iar vaccinarea personalului din HoReCa va fi facilitată, în perioada următoare.
După termenul prevăzut în adresa trimisă către operatorii din domeniul HoReCa, de pe litoral, la adresa de e-mail se pot trimite, în continuare, liste cu noii angajați care doresc vaccinarea.

Până în acest moment, la nivelul județului Constanța au fost administrate 191.572 de doze de vaccin anti-COVID, 122.888 de persoane au fost imunizate cu o doză, iar 68.684 de persoane au primit și rapelul. Dintre acestea, 1.331 activează în domeniul HoReCa”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *