Wednesday, 21 November 2018
Acasă > Economie > KMG International la cel mai înalt standard

KMG International la cel mai înalt standard

Grupul KMG International, conglomeratul din care face parte și Rafinăria Petrominia Năvodari  a obținut certificarea “standard” pentru activitatea de achiziții din partea unui institut internațional acreditat în evaluarea acestui aspect. Nivelul “standard” al certificării arată că au fost implementate sisteme de achiziții profesioniste.

Grupul KMG International este prima companie din România certificată “standard” de către Chartered Institute of Procurement and Supply.  Această calificare i-a fost acordată grupului pentru activitatea de achiziții. Astfel, se confirmă oficial activitatea susținută a Grupului în domeniul implementării sistemelor de achiziții profesioniste. Urmând această linie s-a putut asigura cel mai ridicat nivel al serviciilor în achiziții și aprovizionare.

“Felicităm echipa de achizitii și compania KMG International-Rompetrol pentru ca a devenit prima companie din România care a obținut certificarea CIPS. Aceasta confirmă nu numai respectarea standardelor ridicate in acesta activitate, ci si faptul că Grupul este un partener de afaceri fiabil și valoros, operând în conformitate cu standardele internaționale și cu practicile de vârf în domeniul de achiziții și aprovizionare”, a menționat Alan Martin, reprezentantul CIPS în cadrul evenimentului de acordare a distincției.

“Obținerea calificării CIPS a fost unul dintre obiectivele semnificative ale companiei pentru anul 2018, ce face parte din inițiativa de îmbunătățire semnificativă a procedurilor actuale de afaceri. În timpul certificării, am studiat și corectat anumite practici ale departamentului de achiziții, în conformitate cu standardele internaționale, îmbunătățiri care se reflectă în ultima versiune a procedurii de achiziții la nivel de Grup.„ a declarat Arman Kulmanov, directorul de achiziții al Grupului de companii KMG International.

CIPS (Chartered Institute of Procurement and Supply), institut certificat din Marea Britanie este cea mai mare asociație internațională recunoscută la nivel mondial ca organizație profesională în managementul global al achizițiilor și al lanțului de aprovizionare. CIPS este dezvoltatorul standardelor de achiziții, implementate în organizații precum ONU, Banca Mondială și FMI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.