,,O sută de comunităţi din 37 de judeţe ies din case, birouri sau din clase, săptămâna viitoare, pentru a sărbători public voluntariatul şi a oferi sute de exemple pozitive de schimbare în România, pentru cei care vor să prindă gustul implicării în comunitate.
Săptămâna Naţională a Voluntariatului este sărbătoarea naţională a voluntariatului organizată în fiecare primăvară încă din anul 2002, în cea de-a treia săptămână a lunii mai, de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat. Împreună cu organizaţii, instituţii, grupuri de iniţiativă şi voluntarii acestora din toată ţara facem voluntariat sincron şi organizăm evenimente pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii pentru acesta şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor. SNV este implementat prin intermediul partenerilor locali ai evenimentului, care organizează în această Saptamana viitoare oricine poate prinde gustul voluntariatului si poate crea o stire pozitiva in comunitatea sa intrand pe www.saptamanavoluntariatului.ro si alegand o oportunitate de implicare din calendarul national SNV. Evenimentul acopera in acest an 37 de judete si peste 100 de localitati urbane si rurale. Editia 2015 isi mobilizeaza partenerii si voluntarii cu sloganul “Prinde gustul!” si o intreaga campanie vizuala inspirata din “bucataria” voluntariatului, menita sa imbie oamenii sa incerce gustul implicarii, cu tot atatea arome pe cate moduri de implicare in comunitate vor fi in SNV!,, (Pro Vobis)
Biblioteca Pontus Euxinus se alătură celor care organizează acțiuni de voluntariat, cu evenimentul ,,Instigare la lectură’’ ediția a V-a, care va avea loc în parcul din fața Casei de Cultură, marți 12. 05.2015, începând cu orele 12,30.
Grupul de voluntari ,,Ambasadorii bibliotecii’’ pregătesc năvodărenilor o porție sănătoasă de cultură, recreere și bună dispoziție. Vom organiza în parc, ateliere de pictură, desene pe asfalt, atelier de teatru, lecturi la iarbă verde, jocuri pentru copii, expoziții de carte, standuri cu materiale de promovare a voluntariatulul. Vom oferi cărți gratuite doritorilor, invitându-i să ,,prindă gustul’’ de lectură.
La orele 15, participanții la acțiuni vor face un lanț uman în jurul parcului și vom striga împreună că ,,Lectura e cool(tură)!’’.
Evenimentul se desfășoară în cadrul programului de voluntariat ”Ambasadorii bibliotecii’’ care face parte din proiectul naţional „Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, desfăşurat în perioada mai 2014 – iunie 2015 de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.