(VIDEO) La mulţi ani, domnule viceprimar, Florin Chelaru!

  •  
  •  
  •  
  •  

Zi de sărbătoare în Primăria Năvodari. Viceprimarul oraşului, Florin Chelaru este sărbătoritul zilei!

Profesionist şi un bun gospodar, viceprimarul oraşului Năvodari a demonstrat că merită aprecierea tuturor încă din prima parte a mandatului său. De altfel, primarul Nicolae Matei a avut de fiecare dată doar cuvinte de laudă la adresa lui Florin Chelaru considerând că acesta îi poate fi un foarte bun prieten, dar şi un coleg şi un adevărat năvodărean, interesat de problemele cetăţenilor cărora le găseşte soluţiile de rezolvare în timp real.

Crede despre funcţia pe care o deţine că este „un proiect ambiţios”, care l-a motivat de fiecare dată să-şi testeze limitele, profesionale desigur şi a reuşit. A reuşit să câştige admiraţia şi respectul celor din jur, mai ales că munca în administraţie nu este deloc una uşoară. De asemenea, mai spune despre activitatea sa că acceptarea funcţiei de viceprimar a unui oraş cum era Năvodariul în 2008 a însemnat o adevărată aventură. În prezent, o vizită în Năvodari nu o poţi trece cu vederea, la fel faptul că nu se poate să nu compari oraşul de atunci cu cel de acum. Pentru toată această muncă la care a fost parte şi viceprimarul Florin Chelaru, dar şi pentru cea viitoare, toţi colegii din Primăria Năvodari îi transmit toate gândurile de bine şi succes pe viitor.

La rândul său, primarul oraşului, Nicolae Matei spune: „Îi transmitem sănătate, să aibă parte de bucurii nenumărate şi să îmi stea alături şi în cel de-al doilea mandat. Florin Chelaru este omul care îmi stă aproape mereu în activitatea de la Primărie şi nu pot să am decât cuvinte de laudă la adresa lui, a activităţii pe care o desfăşoară în echipa noastră; este un familist convins şi Florin Chelaru va fi parte a echipei mele şi pe viitor şi vom construi mult mai mult în următorii ani; năvodărenii ştiu că ne-am propus dezvoltarea oraşului şi alături de viceprimarul Chelaru putem face tot ce ne-am propus”.

Şi noi, „Gazeta” de Năvodari îi transmitem să-şi împlinească toate dorinţele, sănătate şi să fie foarte, foarte fericit alături de cei dragi inimii sale!

VEZI VIDEO

3 thoughts on “(VIDEO) La mulţi ani, domnule viceprimar, Florin Chelaru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *