La o săptămână de când Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a stabilit că asigurările facultative nu mai pot ţine locul celor obligatorii, regulile se modifică din nou

Brokerii de asigurări vorbesc deja de o scumpire pentru unii clienţi.

Antonio Souvannasouck, broker de asigurări a declarat că cel care şi-a cumpărat o poliţă facultativă de 22 de euro, atunci evident că va trebui să-şi cumpere în continuare poliţa obligatorie la 20 de euro, dar pentru 2 euro nu va mai avea ce să-şi cumpere facultative, deci, clar va trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar.

În schimb cei care plătesc poliţe facultative în care despăgubirea este mai mare, de câteva zeci de mii de euro, costurile vor fi aceleaşi. Din 3 septembrie, toţi proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să plătească 10 sau 20 de euro pe an pentru a-şi asigura casa în caz de cutremur, inundaţii sau alunecari de teren. Chiar şi cei care aveau asigurare facultativă. Practic, sute de mii de români, în special cei cu credite bancare, s-au trezit în situaţia de a încheia două asigurări. La sfârşitul săptămânii trecute, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor a anunţat că va propune simplificarea procedurilor astfel încât oamenii să nu fie nevoiţi să încheie două asigurări ci una singură. Deşi uni brokeri spun că este un proces de durată, reprezentanţii PAID susţin că propunerea va intra în vigoare până la sfârşitul anului.

Radu Popescu, directorul general adjunct al PAID a declarat că este o chestie pur tehnică în aşa fel încât cineva merge la societatea de asiguări şi cere o asigurare mai mare de 20 de mii de euro, calculatorul să genereze o foaie prin care să fie asigurarea obligatorie, plus asigurarea facultativă pe diferenţa.

Proprietarii care nu au niciun fel de asigurare pentru locuinţe pot fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *