Legea Dobrogei a primit votul Senatului

  •  
  •  
  •  
  •  

Senatorii au adoptat marţi Legea Dobrogei, proiect susţinut de toţi parlamentarii constănţeni la iniţiativa senatorului PDL Christian Gigi Chiru.
„Sunt foarte fericit că Legea Dobrogei, un proiect drag mie, a primit astăzi votul Senatului, după ce am susţinut proiectul în plen. Ţin să le mulţumesc tuturor colegilor parlamentari constănţeni pentru sprijinul acordat acestei idei pe care am dorit foarte mult să o transform în Lege. Consider, aşa cum ar trebui să o facă orice român, că ziua de 14 noiembrie 1878 are o importanţă deosebită în istoria României şi, în special, a Dobrogei. La finele secolului al XIX-lea, Dobrogea a revenit la statul român după terminarea războiului ruso-otoman din perioada 1877-1878, consemnat în istoria României drept Războiul de Independență. Conform prevederilor tratatului de pace de la Berlin din iulie 1878, Dobrogea, incluzând Delta Dunării şi Insula Şerpilor, urma să revină României după retragerea autorităţilor militare ruse care se aflau la acea dată în provincie. Regele Carol I spunea, în cuvântarea ţinută pe 14 noiembrie 1878 că „anexarea Dobrogei va deschide ţării un nou izvor de bunăstare”. Anterior acestui eveniment, pe 24 ianuarie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza se înfăptuia Mica Unire, unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească. Cele două evenimente au marcat începutul Marii Uniri, eveniment ce a avut loc pe 1 decembrie 1918, dată sărbătorită drept Ziua Naţională a României”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, iniţiatorul Legii Dobrogei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *