sâmbătă, 19 septembrie 2020
Acasă > Eveniment > Letargie de început de sezon

Letargie de început de sezon

La deschiderea oficială a sezonului estival lipsesc încă piese din tabloul de mare al celor trei pasarele pietonale din Mamaia. În timp ce „Yacht-ul” de la intrare în stațiune își întâmpină deja turiștii, muncitorii încă mai uneltesc la „Năvodul și Pescărușul” de la Cazino, iar „Valul Retro” din zona hotelul Rex amintește doar de promisiunea unei inaugurări la început de sezon.

15 iunie marchează debutul oficial al sezonului de vară, dar și termenul de finalizare a lucrărilor la pasarele pietonale din Mamaia. Dacă e să aruncăm o privire la vremea de afară, însă, amândouă evenimentele par să se lase așteptate.

În centrul stațiunii Mamaia, turiștii se întorc dezamăgiți de pe plajele umbrite de nori, iar dacă înainte de aici se dădea ora exactă a distracției, acum pare că timpul s-a oprit în loc. Doar muncitorii animează peisajul, pe ultima sută de metri pentru a termina lucrul la „ Năvod și Pescăruș” și „Val Retro”.

O parte din forfota de altă dată din Mamaia o regăsim la intrare în stațiune, unde pasarela în formă de yacht, a devenit deja una din principalele atracții ale vizitatorilor.

Cele trei opere de artă din Mamaia echivalează cu o investiţie de 10,5 milioane de lei și își propun să aducă și un serios capital de imagine pentru stațiunea de la malul mării.

Redactor: Andreea Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *